Descriere

Ceaiul provine din arbustul numit Camellia Sinensis care creste in aproape 30 de tari, in special in cele cuprinse intre Tropicul Racului si Tropicul Capricornului. Principalele trei categorii de ceaiuri, verde, negru si maroniu, sunt facute din aceleasi specii de plante. Diferentele majore dintre ele provin din metodele diferite de procesare la care sunt supuse frunzele de ceai. Ceaiul negru este supus la o oxidare de mai multe ore, ceaiul maroniu la o mai mica oxidare, in timp ce ceaiul verde nu este oxidat deloc.

Green tea

Ceaiul verde este cules si apoi uscat rapid, fie prin prajire, fie prin aburire sau prin coacere in cuptor. Toate beneficiile frunzei sunt pastrate inauntru. Deoarece frunza este atat de delicata, ceaiul nu trebuie pregatit in apa fiarta pentru a nu distruge calitatea si nota subtila a ceaiului. Ceaiul verde are un termen de valabilitate foarte redus – nu ramane proaspat foarte mult timp. Dat fiind nivelul foarte mare de polifenoli, se crede ca acesta este ceaiul cu cele mai multe indicatii terapeutice. Frunzele de ceai verde nu sunt oxidate si au nivel de cofeina mai scazut decat alte tipuri de ceai.

Chiar daca ceaiul verde nu este oxidat ca si cel negru sau cel maroniu, nu inseamna ca procesul de pregatire este mai simplu sau ca ocupa mai putin timp. De exemplu cel mai bun ceai verde japonez trece prin sapte precese diferite de uscare si rulare. Ceaiul verde se prezinta in multiple forme si marimi – plat, rulat in ace subtiri, granulat, amestecat cu orez prajit, pudra sau creponat. Numele ceaiurilor sunt date de originea lor. Ceaiul verde este calificat dupa mijloace foarte subiective bazate pe calitatea cestii de ceai precum si alti factori. Primele frunze si muguri culese, de obicei la inceput de aprilie, sunt cele mai apreciate, dar si cele mai scumpe.

Ceaiul verde se afla inscris in meniurile restaurantelor chinezesti si japoneze de foarte multi ani. Oamenii priveau, insa, acest tip de ceai ca pe o bautura specific asiatica, nedemna de interesul consumatorului american. Apoi presa a inceput sa agite apele si asa s-a schimbat si conceptia oamenilor despre ceaiul verde. Consumatorii sunt atenti la articolele din ziare, reviste sau televiziune cu privire la agentii de prevenire a cancerului pe care ii contine ceaiul verde. Dar ceaiul verde este mai mult decat un tonic. El este de asemena o bautura savuroasa care incanta oamenii de mai bine de 5 000 de ani. Majoritatea ceaiurilor verzi (94%) sunt importate din China, celelalte provenind din Japonia sau Brazilia. Ceaiul verde reprezinta urmatorul „big boom” in consumul de ceai.

Oolong tea

(ceai maroniu sau de culoarea chihlimbarului cultivat in China si Taiwan, partial fermentat inainte de a fi uscat) este un ceai care se ruleaza cu blandete permitand uleiurilor esentiale sa interactioneze cu aerul si sa oxideze incet. Acest proces confera fruzei o culoare inchisa, cu timpul producand raze distinctive. Cand frunza a atins gradul optim de oxidare este incalzita, intr-un proces numit „panning” (prajire) pentru a stopa oxidarea. Apoi este rulata pentru a lua forma finala a ceaiului. Ceaiul rezultat poate avea culori intre verde si negru in functie de metoda de prelucrare. Acest ceai este prelucrat manual, impunand un proces de munca intensiva. Preparatorul de ceai trebuie sa estimeze cu grija multe elemente in cele cateva ore de la culegerea frunzei, inclusiv conditiile meteo, calitatea frunzei, si timpul in care aceasta oxideaza.

Cele mai bune ceaiuri Oolong sunt preparate si servite in stilul Gongfu pentru a savura complexitatea gusturilor si mirosurilor.

Black tea

Ceaiul negru, sau ceaiul rosu asa cum este el cunoscut in China, reprezinta rezultatul unei oxidari complete a frunzelor inainte de a fi arse. Mai intai frunza este lasata sa se ofileasca, pirzand din umiditate, rigiditate si mai ales din greutate. Apoi este rulata, eliberand uleiuri esentiale in aer si incepand procesul de oxidare. La final frunza este incalzita pentru a stopa procesul de oxidare, selectata pe grade de calitate si impachetata. Ceaiurile negre sunt consistente si capabile in acelasi timp sa se opuna adaugarii de indulcitori si lapte.

Alte categorii de ceai

White tea. Ceaiul alb suera un proces minim de procesare – in general doar uscare la aer. Ceaiul alb de cea mai buna calitate este cel cules inainte ca frunza sa ajunga la maturitate cand inca mai are pe ea puf alb matasos. Dintre toate ceaiurile, cel alb contine cel mai scazut nivel de cofeina. Aceste ceaiuri nu trebuie pregatite cu apa fiarta.

Pu-erh. Acest ceai provine din Yunnan, China si Tibet. Pu-erh este pretuit de generatii intregi pentru savoarea sa deosebita si pentru proprietatile sale care contribuie la pastrarea sanatatii. Pu-erh este totusi necunoscut in Statele Unite, iar gustul sau tare este adesea greu de apreciat de catre vestici.

Se prepara conform unei tehnici stravechi care implica maturizarea frunzelor. Acest ceai, incepe ca un ceai verde nu este in totalitate ars ca alte ceaiuri verzi. Frunzele umede sunt lasate sa se maturizeze. In timpul procesului de maturizare, ceaiul isi schimba culoarea de la verde la o culoare puternic rosiatica. Acest proces de maturizare este unic printre ceaiuri. Multe alte ceaiuri nu suporta procesul de maturizare. Unele ceaiuri pu-erh pot atinge chiar si 50 de ani vechime. Pu-erh este adesea turnat in caramizi. In antichitate, in China, caramizile permiteau transportul ceaiului cu usurinta in conditii dificile.

Savoarea acestor ceaiuri poate fi indrazneata sau cu gradatii subtile de pamant. Gustul puternic si consistenta se adreseaza mai ales bautorilor de cafea care pot aprecia caracterul lor robust.

Daca va ganditi ca ceaiul este o chestiune feminina, inseamna ca nu ati gustat Pu-erh. Oricine poate prepara acest ceai tare, dar pentru a urma ruta originara, in loc de indulcitor incercati sa adaugati putina sare. Aceasta reprezinta aditivul preferat al tibetanilor.

Herbal tea (Ceaiul de plante). Sute de diferite plante au fost folosite pentru prepararea ceaiurilor. Acestea sunt numite ceaiuri din plante. Profesionistii si cunoscatorii de ceai prefera de obicei sa restranga denumirea de „ceai” la adevaratul ceai – frunzele plantei numite Camellia Sinesis. In industria ceaiului, ceaiul de plante este adesea numit:

1. Infuzie de plante, care inseamna pur si simplu o bautura preparata prin introducerea unei plante in apa fierbinte.
2. Tisane (pronunta „tee-zahn”0 care in franceza inseamna orice bautura din plante.

Cateva plante obisnuite folosite pentru ceai sunt menta, musetelul, bobocii de trandafir, lamaita si marar. Anumite companii se specializeaza pe producerea de amestecuri de plante. Alte companii vand ceaiuri. Au aparut insa pretentii exagerate in legatura cu proprietatile medicinale ale infuziilor din plante. Chiar si asa, unele plante au proprietati recunoscute. De exemplu, trandafirul contine vitamina C; musetelul ajuta la relaxare, iar menta are un efect special de calmare a stomacului. Dar plantele pot provoca si probleme. Musetelul, de exmplu, poate provoca reactii alergice persoanelor alergice la ambrozie. Nu exista ceaiuri perfecte. Dintre sutele de milioane de persoane care consuma ceai zilnic, fiecare il percepe diferit. Unii adora gustul, altii ceremonia, unii chiar starea meditativa pe care o induce ceaiul.

Chai Tea (Ceaiul Chai), cuvantul indian pentru ceai, se identifica in America de Nord cu ceaiul dulce, condimentat, combinat adesea cu lapte si indulcitor. Termenul autentic indian este „Masala Chai”, deoarece aceasta este actuala bautura indiana. In mod traditional, Chai se prepara adaugand o gama variata de condimente, nucsoara, scortisoara, cuisoare, anason, piper, ghimbir si marar, la un ceai negru. Ultima faza a prepararii chai-ului consta in adaugarea laptelui si a indulcitorului. In India, zaharul este indulcitorul preferat. Producatorii de ceai din Statele Unite, totusi, folosesc de obicei miere, zahar, fructoza, sau o combinatie din toate trei. Multe companii americane experimenteaza si in ceea ce priveste baza chai-ului, folosind ceai verde sau ceaiuri de plante in locul ceaiului negru, si variaza cantitatile de condimente in functie de savoarea dorita. Cei mai multi opteaza pentru condimentele dulci in locul celor cu o savoare speciala.

Amestecuri de ceai. Unele ceaiuri au proprietati unice, ceea ce le face ideale pentru consumarea in stare lor pura. Altele ofera un excelent echilibru intre culoare, stralucire si consistenta care determina complexitatea si in acelasi timp unicitatea cestii de ceai. Aceste ceaiuri, desi nu sunt rare, cu siguranta nu sunt nici obisnuite. Printre marcile de ceai, la acestea se face referire ca la niste tipuri independente. Exista multe tipuri de ceai care pot avea una sau mai multe caracteristici pozitive, dar sunt deficitare la alte capitole. Aceste ceaiuri sunt potrivite pentru amestecuri. Scopul amestecului de ceaiuri este acela de a obtine un rezultat din doua. In primul rand ar trebui creat un amestec in care totalul sa fie mai mare decat suma componentelor sale. Aceasta nu este o sarcina usor de indeplinit. Adesea, ceea ce ar parea un ideal „mariaj” intre doua sau mai multe ceaiuri, rezulta a fi un dezastru, o bautura dezechilibrata si cu siguranta mult mai putin gustoasa decat parintii sai. Intr-adevar, un amestec extraordinar este relativ rar de obtinut. In al doilea rand, mult mai obisnuit si in general mai sigur de obtinut in amestec este sa creezi un ceai cu un profil de gust particular care poate suporta totusi substituirea unii component cu altul. Acest gen de amestec se dovedeste a fi greu de obtinut intrucat in fiecare an cantitatile finite disponibile dintr-un anumit ceai sunt tot mai mici. De aceea marile intreprinderi producatoare se axeaza pe gasirea unui profil de gust si apoi lucreaza sa mentina ceasta linie utilizand o gama variata de ceaiuri. Acest fapt ii impiedica pe furnizorii de ceai sa mentina un ceai consistent de la un anotimp la altul, an de an.

Aceasta abordare a amestecului poate acoperi o gama variata de origini sau poate fi incredintata unei mici regiuni in cazul unei origini bine stabilite. De exemplu, o cantitate mica de Broken Orange Pekoe (ceai orange) din fiecare dintre multele plantatii din Darjeeling poate fi amestecata pentru a produce un ceai care va fi sigur cunoscut ca ceai de Darjeeling, dar care nu poate fi identificat ca apartinand nici uneia dintre plantatii. Invers, un furnizor poate amesteca ceaiuri din China, India, Ceylon si Kenia dintr-o mare varietate de plantatii si cooperative pentru a produce un gust aparte. Aici arta amestecului devine stiinta. Degustatorii care au dezvoltat o vasta memorie senzoriala sunt angajati pentru a testa o gama enorma de ceaiuri, ca mai apoi sa creeze schimband constant formulele in care consta profilul aromei originale. Un ceai poate fi adaugat pentru culoare, altul pentru greutate, iar altul pentru stralucire. Pe masura ce rezervele dintr-un tip de ceai se epuizeaza, sunt adaugati alti inlocuitori, in timp ce alte componente pot disparea din amestec.

Ceaiurile aromate/parfumate. In completarea amestecurilor de ceai, pentru a obtine arome unice, exista o traditie indelugata de ceaiuri aromate si parfumate continand alte componente botanice. La inceputul secolului cinci, ghimbirul, portocalele, ceapa si sarea si-au gasit drumul spre ceai. Pana in secolul 12, parfumarea cu iasomie, trandafiri sau alte flori a devenit o chestiune foarte cunoscuta. Sunt inca foarte multe exemple de ceaiuri aromate sau parfumate prin mijloace botanice, iasomia fiind unul dintre cele mai apreciate si raspandite dintre aceste mijloace. Mult mai obisnuita astazi este utilizarea de uleiuri naturale sau sintetice pentru a produce un ceai cu o aroma intensa de aproape orice profil. Fructul pasiunii, mango, portocala, vanilie, bergamota (specie de portocala) sau nenumarate alte arome sunt imprastiate peste frunzele de ceai uscate si apoi omogenizate. Petale de flori pot fi de asemenea adaugate pentru aroma sau design. Imaginatia in ceea ce priveste aromele din ceai este nelimitata.

O alta abordare care devine din ce in ce mai obisnuita astazi este amestecarea de ceai verde, maroniu si negru cu o varietate de componente botanice pentru a produce nu numai arome unice, ci si o gama variata de culori, atat in amestecurile uscate cat si in cele lichide.

In ultima instanta abordarea amestecurilor reprezinta o chestiune de incercare si eroare. Succesul unui producator de amestec de ceai este asigurat de cunostintele de baza pe care acesta trebuie sa le posede in materie de aromele inerente ingredientelor sale, mult timp pentru a experimenta, si poate cel mai important aspect, capacitatea de a aprecia in obiectiv rezultatul.

Ceaiul organic. Ceaiul organic este cultivat fara a utiliza fertilizatori chimici, pesticide sau ierbicide. De aceea producatorii trebuie sa dezvolte tehnici mai creative de cultivare a ceaiului, precum gasirea unor metode naturale de control a daunatorilor pentru a proteja atat planta cat si mediul inconjurator. Ceaiul organic trebuie certificat de catre o agentie independenta, si sunt necesari trei ani de cultivare fara chimicale pentru a fi luata in consideratie plantatia. Ceaiul oragnic, ca si alte alimente organice, este o categorie in continua dezvoltare, dat fiind faptul ca consumatorii cumpara produse mai bune pentru mediul inconjurator. Dar, ca si alte alimente organice, marca organic nu constituie o garantie a calitatii; unele produse de origine organica au un gust extraordinar, altele dimpotriva.

Asa cum hrana organica a migrat din magazinele specializate pe oferirea de alimente sanatoase pe rafturile tuturor marilor complexe comerciale, si ceaiul a devenit un standard pentru intreaga industrie de alimentatie nationala. Ceaiul se regaseste deja in mintea oamenilor ca fiind ceva mult mai proaspat decat celelalte bauturi de pe piata. Ceaiul poate fi bun nu numai pentru noi ca persoane dar si pentru mediu. Aceasta recunoastere ajuta atat pe producatorii particulari de ceai cat si pe cultivatorii din Asia sa imbunatateasca atat calitatea pamantului cat si a muncitorilor. Dat fiind ca consumul de ceai organic se intensifica si piata se dezvolta in consecinta.

Ceaiul decafeinizat. Acest tip de ceai este utilizat de catre persoanele care doresc sa reduca nivelul de cofeina din organism. In Statele Unite exista doua metode primare pentru decofeinizare: etil acetatul si dioxidul de carbon. Ambele se leaga de molecula de cofeina si sunt in acelasi timp sigure si eficiente. Majoritatea expertilor sunt de acord ca toate ceaiurile pierd din aroma in timpul decafeinizarii. O lat ametoda este aceea de a introduce ceaiul in apa fierbinte. Extractul de cofeina din ceai se elibereaza imediat. 75-80% din procentul de cofeina se dizolva in pa in primul minut. Asadar, daca aruncati infuzia dupa un minut si reintroduceti ceaiul, veti obtine un ceai cu un nivel mult mai scazut de cofeina.