Personalitati marcante in istoria ceaiului

Lu Yu (733 – 804 DC), Clasicul ceaiului

In timpul dinastiei Tang a aprut prima lucrare importanta despre ceai, desi lucrari mai scurte fusesera scrise si mai devreme. Aceasta a fost Cartea Ceaiului (Cha Jing) cunoscuta acum ca si Clasicul Ceaiului scrisa de omul de litere LuYu. Se cunosc putine aspecte ale vietii sale. Ceea ce se stie cu siguranta este ca era originar din provincia Hunan. Se pare ca a fost abandonat pe malul unui rau si gasit si adoptat de un faimos calugar budist, Ji Ji, de la manastirea Norul Dragonului. Ji i-a dat baiatului numele Lu Yu, extras din clasicismul taoist al Cartii Schimbarilor (I Ching). Lu nu vroia sa devina calugar asa ca a fost pus ingrijeasca o cireada de bivoli. Se pare ca era atat de dornic sa invete incat isi exersa scrisul in timp ce statea calare pe un bivol. Daca vreodata vedeti vreo figurina sau o pictura de asa natura, atunci probabil ca este Lu Yu.

Mai tarziu a devenit clovn intr-un grup de saltimbanci si s-a facut iubit de companie pentru felul in care taia sau edita textele pieselor. Dupa ani de hoinareala s-a stabilit in provincia Zhejiang. Interesul lui Lu pentru ceai dateaza din anii in care trebuia sa-l pregateasca pentru tatal lui vitreg. Bautul ceaiului s-a raspandit in toata lumea si Lu a inceput sa ii cerceteze procesarea si istoria. Cultivatorii de ceai doreau o codificare sistematica a informatiilor despre ceai. Lu a inceput sa lucreze in anul 760 DC, iar cartea a fost publicata in anul 780 DC.

Titlurile capitolelor sunt:

– Origine, Caracteristici, Numele si Calitatile Ceaiului
– Unelte pentru Cules si Procesat Ceaiul
– Tipuri, Metode de Cules si Procesare
– Ustensile pentru Preparat si Baut Ceai
– Metode de facut ceai si Apa din diverse locuri
– Obiceiuri in bautul ceaiului
– Povesti, Plantatii si Ceaiul ca Medicament
– Care tipuri de ceai sunt mai bune in functie de loc
– Ustensile care ar putea fi omise
– Cum sa copiezi aceasta carte pe pergament de matase

Cartea l-a facut celebru pe Lu. Si-a petrecut ultimele decenii din lunga sa viata retras editand cele zece carti pe care le scrisese. Din pacate, toate sunt acum pierdute. Opera lui Lu Yu a jucat un rol important in acordarea unei semnificatii culturale ceaiului asa cum arata si Francis Ross Carpenter in prefata de la traducerea cartii „Clasicul Ceaiului”. Inainte de Lu Yu ceaiul era mai degraba o bautura obisnuita. O prefata timpurie a clasicului spune: „el s-a gandit ca noi sa pregatim ceai, sa raspandim tehnicile si sa il bem cum se cuvine”.

Dupa ce Lu a devenit patronul spiritual al ceaiului au inceput sa circule povesti despre el. Apa folosita pentru ceai este elementul crucial, iar Lu era inzestrat sa ii distinga tipurile. El a scris mai tarziu o carte despre douazeci de surse de apa fina, cea mai buna care provenea din mijlocul curentilor din Yangtze la Nanling. Apa de aproape de mal era adesea salcie. In timpul unei calatorii pe rau, gazda i-a dat lui Lu sa bea apa din acel loc. Acesta ascuipat imediat spunand ca e de langa mal. Servitorul care a adus-o a jurat ca era din cel mai bun loc. Lu a luat inca o inghititura gandindu-se ca poate chiar asa era, insa in apa buna era amestecat si alt tip de apa. Atunci omul a recunoscut ca atunci cand barca s-a miscat s-a varsat din apa din borcan si adaugase putina pa de la mal.

Intr-o alta povestire, imparatul a refuzat sa creada istoria conform careia atunci cand Lu a plecat de acasa tatal sau vitreg a renuntat la ceai deaorece nimeni in afara de lu nu stia sa-l pregateasca atat de bine. Imparatul l-a invitat pe batranul calugar la palat unde i-a servit ceai pregatit de cea mai competenta doamna de la curte. Calugarul nu a fost impresionat. Dar, atunci cand i-a fost servit un alt ceai, batranul a declarat ca nici Lu nu putea sa-l prepare atat de bine. Ceea ce nu stia el era ca chiar Lu fusese chemat la palat sa pregateasca ceai pentru „un oaspete necunoscut”.

Cai Xiang

Concursurile de testare a abilitatii de a recunoaste ceaiul erau o forma foarte populara de petrecere a timpului in timpul dinastiei Tang si apoi in timpul dinastiei Sung. Participantii numeau un judecator, si apoi fiecare pregatea un tip de ceai la alegere pe care echipa adversa trebuia sa il identifice. Cel mai mare degustator era probabil Cai Xiang, nascut in 1012. Exista multe povesti despre acest locuitor al provinciei Fuji care a lucrat ca furnizor de ceai si mai tarziu ca guvernator, avand inclusiv un rol important in construirea unui pod in orasul Chuanzhou. Se spune ca era capabil sa spuna chiar si cand era adaugata doar cantitate infima de ceai ieftin pentru a prepara o ceasca de ceai foarte scump. „Evidenta ceaiului” (Cha Lu), un raport catre imparat reprezinta o alta carte binecunoscuta despre ceai.

Lu Tung, iubitorul de ceai

A doua mare personalitate din istoria ceaiului a fost Lu Tung, un poet care se pare ca iubea ceaiul la fel de mult ca insasi viata. Nascut in nordul Chinei spre sfarsitul secolului al optulea, a dus o viata retrasa pe Cottage Mountain in provincia Hunan sub numele de Maestrul Primaverii de Jad (Master Jade Spring). Atat ca poet cat si ca maestru al ceaiului a castigat admiratia multor carturari ai locului. Se pare ca a imbratisat principiul taoist al lui Wu-Wei (activitate neplanificata, doar actiuni spontane in concordanta cu natura fiecaruia) caci de dimineata pana seara nu facea aproape nimic altceva decat sa recite poeme si sa bea ceaiul pe care il iubea atat de mult incat contemporanii l-au crezut neghiob. Exuberanta si entuziasmul sau pot fi remarcate dintr-un vers al unuia dintre poemele sale „Nu ma intereseaza deloc o viata nemuritoare, ci doar gustul ceaiului”. Totusi, a ramas in amintire ca autorul unui faimos poem despre ceai pe care l-a intitulat „Multumiri Cenzorului Imperial pentru Darul sau de Ceai Proaspat Cules”.

Vesela viata a Maestrului ceaiului s-a sfarsit printr-o tragedie. A mers in capitala in vizita la invitatia a doi ministri ai Imparatului Wen Tsung. Monarhul, afland ca seful armatei il trateaza ca pe o marioneta, a ordonat in secret ramurii civile a guvernului sa puna la cale o ambuscada si sa distruga regimentul de garda. Cumva secretul s-a aflat. Garzile furioase nu au ucis doar pe cei 600 de soldati care se pregateau sa preia puterea ci si alti 2000 de membri ai familiilor ministrilor loiali si ai sustinatorilor lor. In timpul acestui macel, ghinionistului „Iubitor de Ceai” i-a fost taiat capul si expus in public ca pe cel al unui raufacator.

Hui Tsung „Imparatul Ceaiului” (1100-1125 DC), Dinastia Sung (960-1279 DC)

Dupa stingerea dinastiei tang, o mare parte din China a fost condusa pentru un timp de invadatorii tatari. Totusi, in anul 960 DC o noua dinastie, Sung, avea sa vina si sa egaleze prin splendoare dinastia Tang.

Marea productivitate a culturilor in timpul dinastie Sung a permis realizarea mai multor recolte subsidiare. Astfel a fost posibil ca ceaiul sa reaca de la a fi un lux la a fi o necesitate, chiar si printre cei mai saraci. Un contemporan descrie pietele noaptea in capitala de nord din Sung, Kaifeng, in jurul orei trei (3.00 -5.00 AM) cu vanzatori ambulanti care isi aduceau borcanele cu ceai tot timpul. Capitala de sud a Sung-ului, Hangzhou, cel mai mare oras din lume la acea vreme, avea numeroase ceainarii unde se serveau de asemenea supe si gustari. Acolo se puteau intalni aranjamente florale in functie de anotimp, iar pe pereti erau exouse picturile unor pictori valorosi ai vremii. In unele ceainarii se adunau tinerii din familiile bogate, in altele servitorii, muncitorii, manufacturierii. Motivul pentru care toti mergeau la ceainarie nu avea nimic de a face cu ceaiul, care era doar o scuza. Tinerii se adunau ca sa cante la instrumente si sa se bucure de performantele lor sau doar de companie. Printre cei bogati, bautul ceaiului ca arta s-a ridicat la noi standarde si mici ceainarii erau incluse in multe gradini pe care oficialii le construiau.

Arta ceaiului a atins noi standarde, incurajata fiind de imparatul Hui Tsung. El a fost patronul unei cercetari in urma careia s-au descoperit noi varietati de ceai. Acest monarh, desi nepasator fata de indatoririle sale de suveran, era o persoana placuta si erudita a carui lucrare despre ceai, „Ta Kuan Ch’a Lun” trateaza subiectul intr-un mod atat de expert incat multi s-au indoit ca el ar fi scris-o, si totusi exista dovezi ferme ca asa este.

Intr-adevar, a fost mai mult un artist decat un suveran, exceland in poezie, eseuri si pictura, pe langa faptul ca avea un temperament romantic, si ca era obsedat de vin, de femei si de cantat, lucru care in final l-a costat Tronul dragonului. In palat imparatul avea nu mai putin de 3912 doamne (imparatese, concubine, si servitoare), dar pana si aceasta diversitate de frumusete a esuat in a-i satisface dorintele.

Cand semi-incognito a plecat sa le viziteze pe frumoasele curtezane a fost vrajit de farmecele lui Li Shih-Shih, probabil cea mai faimoasa din istoria Chinei. Exilandu-si iubita, el a incalcat regulile casei imperiale admitand o femeie care nu mai era virgina la rangul de concubina. Din pacate aceasta doamna draguta l-a dus si mai profund in desfrau. Spre uimirea stupefiata a traditionalistilor, a deschis un fel de magazin in palat si l-a umplut cu doamnele „Marelui Interior”. Pentru prima data in istorie ministrii de state s-au vazut cumparand delicatese rare de la frumuseti care inainte i-ar fi costat viata doar ca sa le priveasca. Fara indoiala ca vinurile si ceaiurile erau cu mult mai savuroase in astfel de circumstante.

Deloc surprinzator anarhoa s-a agravat in imperiu. Fiul Divinitatii s-a gandit la abdicare in favoarea fiului sau. Insa o invazie a tatarilor i-a trimis in exil atat pe el cat si pe fiul sau in trista salbaticie de dincolo de Marele Zid. Au ramas in captivitate pana la moarte. Hui Tsung a lasat in urma un poem:

Inca imi amintesc splendoarea de jad a capitalei
Casa mea ca suveran al unor teritorii nelimitate
Padurea de Coral si Sala de jad
Digurile dimineata si muzica seara
Acum oamenii acestui frumos oras
I-au alungat singuratica solitudine
Cat de indepartate sunt visele mele din tinerete
Din aceasta salbatiice mongoliana!
Ah, unde sunt dealurile de pe taramul meu natal!
Trebuie sa indur netrebnicia flautului barbar
Sufland strident printre prunii in floare.