O carte scrisă Off-Office

zoom

Chiar atunci când ne pregăteam să lansăm Mişcarea Off-Office, am aflat despre Mihail şi cartea pe care a scris-o la noi în ceainărie. Ne-am bucurat să vedem că acest lucru este posibil şi că nu e doar în imaginaţia noastră. Aşa că am decis să îi punem câteva întrebări, să împărtăşim ceva din experienţa lui.

Mai întâi spune-ne câte ceva despre tine, cine este Mihail Musat?

Sunt un tânăr căruia îi place să faca lucrurile cu pasiune, autor a două cărţi de dezvoltare personală publicate în România, precum şi fondator al LumeBuna.ro – site de ştiri cu impact pozitiv din şi despre România.
Îmi place să vorbesc despre proiecte şi oameni care mă inspiră şi fac acest lucru cel mai des pe blog: mihailmusat.ro.

Unde este “biroul” tau?

Pe lângă aceste proiecte, am şi un loc de muncă – sunt Community Manager pentru Blogway. Pentru toate proiectele, inclusiv acest job, “biroul” meu este acolo unde am tragere de inima să lucrez în ziua respectivă. Poate să fie la sediul Hostway (compania care a lansat Blogway), poate să fie acasa, sau poate să fie într-un loc deosebit precum GreenTea sau Starbucks.

Unde preferi să ieşi din birou şi unde obişnuieşti să lucrezi cel mai bine? Cum de ai ales să îţi finalizezi cartea la noi în Ceainărie?

Deşi am menţionat mai sus şi Starbucks, când vine vorba de muncă de creaţie, am descoperit că mediul de la GreenTea este unul ideal pentru astfel de procese. De exemplu, la muncă dacă mai multi colegi vorbesc, am senzatia că nu pot să mă concentrez aproape deloc. La GreenTea, chiar dacă este un salon plin de lume, acustica mi se pare una relaxantă. Muzica liniştită, armoma unui frappe, o esenţă discretă de beţigaş parfumat, oameni care parcă ştiu doar să zâmbească… toate aceste lucruri îmi oferă un spaţiu perfect de creaţie. Şi da, aşa am reuşit să finalizez cartea “Acum*” stând timp de mai multe ore, câteva zile la rând în ceainărie.

Care consideri tu că sunt avantajele unui mod de lucru flexibil, fără a depinde de un birou fix?

În primul rând productivitatea. Atâta timp cât mă comport bine la partea de auto-disciplină, când nu sunt la birou de multe ori sunt mult mai productiv.
Apoi, aşa cum poate reiese şi de mai sus, creativitatea. Recomand oricând un astfel de loc pentru a finaliza o prezentare importantă sau pentru o şedinţă scurtă de creaţie sau brainstorming.

Ai tabieturi atunci când lucrezi? Le mai poţi respecta atunci când eşti “off-office”?

Da, îmi place să fie linişte. Când sunt la GreenTea pot ori să mă bucur de un zumzet discret generat de discuţiile celor din jur, sau de un salon (rareori gol) animat de muzica de fundal şi prezenţa angajatilor atât de prietenoşi de la voi.
Urmăresc aceste aspecte indiferent de locul pe care îl aleg pentru a lucra “off-office” şi mă bucur că am găsit astfel de locuri in Bucureşti. Nu cred că aş putea să lucrez într-un bar unde lumea vorbeşte tare, muzica este dată tare şi unde, mai mult de atât, se şi fumează.

Îţi mulţumim Mihail pentru răspunsuri şi îţi dorim mult success şi multă înspiraţie mai departe, în tot ceea ce faci!

Iar pe toţi ceilalţi îi invităm să iasă din birou ACUM şi îi aşteptăm în continuare în Mişcarea Off-Office!


«   »